Aşezământul mănăstiresc a fost fondat în a doua parte a sec. XVI de Stelea Spătarul . Prima relatare despre mănăstire datează din martie 1582, într-un document emis de Mihnea Turcitul. Deteriorată probabil de cutremurul din 1 febr. 1637, biserica a fost dărâmată. Din vechiul ansamblu se mai păstrează (restaurată de mai multe ori) casa egumenului, numită Casa Nifon, nume legat de patriarhul Nifon al II-lea al Constantinopolului care a fost şi prin Târgovişte. Actuala formă a bisericii mănăstirii Stelea se datorează epocii lui Matei Basarab. După luptele care au avut loc între Matei Basarab şi Vasile Lupu (domnul Moldovei care a atacat Ţara Românească) la Ojogeni pe Prahova cât şi la Merişori pe apa Ialomiţei (1639) se ajunge la pace printr-o legătură sfântă a zidirii bisericii Stelea din Târgovişte de Vasile Lupu şi a mănăstirii Sovejea din jud. Vrancea de Matei Basarab. Biserica Stelea a fost zidită în 1645 după planul vestitei biserici Trei Ierarhi din Iaşi, de aceiaşi meşteri şi cu aceleaşi materiale. S-a sfinţit cu hramulÎnvierea Domnului avut şi de biserica lui Stelea Spătarul, hram ce-l poartă şi azi. Vasile Lupu a ales locul fostei mănăstiri a lui Stelea Spătarul din motive de pietate filială. Lângă faţada sudică a vechii biserici se află înhumat tatăl său Nicolae Coci vel agă (comandant de oşti), menţionat şi în pisania noului lăcaş scrisă în litere slavone, în mijloc având stema Moldovei, în care se spune: Acest sfânt lăcaş închinat hramului «Sfintei Învieri» este făcut de mine domnul Ţării Moldovei, în pomenirea tatălui meu Nicolae ce a decedat în acest oraş, în anul mântuirii 1 sept. 1645, când s-a şi sfinţit. În prezent mormântul tatălui lui Vasile Lupu se află în partea dreaptă a pronaosului.
Linking to InSPIREd Sunday
really enjoy shot 2 ... have a wonderful day! ( :
RăspundețiȘtergereYou have some wonderful old churches in Romania! «Louis» is enjoying your posts about them.
RăspundețiȘtergere«Louis» posted this Episcopal church in the Victorian village of Ferndale, California.
In the 14th century, my town ,Targoviste, was the capital of Wallachia .There are many churches since then.http://en.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgovi%C8%99te
ȘtergereBeautiful!
RăspundețiȘtergereLiz
I like the towers on this church. They are very beautiful. Thank you for sharing. Merry Christmas!
RăspundețiȘtergere