Ma intorceam din plimbarea obisnuita de azi dimineata. M-am oprit la trecerea de pietoni din apropierea casei sa astept trecerea unei masini. Langa mine, o tanara cu un copil mic intr-un port bebe, infasurat in jurul corpului, ca un marsupiu. Langa ea un copil mai maricel. Dupa aprecierea mea sa fi avut 4 ani. La un moment dat, ca reactie a ceva ce spusese femeia mai inainte (nu stiu despre ce era vorba , pentru ca nu am auzit) copilul a pus o intrebare: "Ce e nimicul , mami?"Eram curioasa ce raspuns va da mama acestui copil dar.... a fost liniste totala pret de aproape un minut . La insistentele copilului mama a raspuns: "Am bombanit si eu!" Se pare ca nu a stiut ce sa-i raspunda copilului. M-am gandit apoi ce raspuns as fi dat eu la aceasta intrebare. Cred ca as fi incropit un raspuns de genul : "Nimic, e ceva ce nu exista, ceva ce nu poate fi vazut", sau un raspun de genul: Daca ai un mar si il mananci, ramai cu nimic", chiar daca nu sunt raspunsuri 100% corecte. Dar i-as fi dat un raspuns copilului meu, pentru ca orice intrebare a unui copil necesita un raspuns. Pentru ca dezvoltarea unui copil depinde foarte mult de raspunsurile pe care le primeste cand e mic. Daca nu primeste niciun raspuns din partea parintilor va trebui sa descopere singur.
Ce este nimicul ?
Asta este o intrebare care da batai de cap si oamenilor de stiinta. Daca va intereseaza asta, accesati link-ul. Eu nu vreau sa fac filosofie asupra nimicului pentru ca nu ma pricep. De ce am scris asta? Pentru ca am fost impresionata de dezamagirea pe care am citit-o pe fata acelui baietel.
Hmmm....iată o întrebare cât se poate de serioasă! Cred că nimic -ul este mai degrabă un fel de a spune ceva, atăta timp cât el nu există în realitate. Sau există? :)) Dacă ții palma întinsă orientată în sus, de exemplu, poți spune că ții un nimic în mână? :)))))
RăspundețiȘtergere