Fotografiile din acest blog sunt protejate conform legii 8 /1996 privind drepturile de autor. Preluarea e permisa doar cu acceptul proprietarului.

vineri, 18 octombrie 2013

Manastirea Dealu

Asa cum spuneam, acum cateva zile am facut o drumetie pana la Manastirea Dealu . Desi sunt de 30 de ani in Targoviste , nu am vizitat manastirea niciodata . Am mai fost acolo acum cativa ani ( 2006) dar nu pentru a o vizita ci pentru a incerca sa intorc din drum pe cineva care renuntase la lume pentru a trai in manastire . N-am avut nicio sansa desi am dorit din tot sufletul . Intamplarea a facut sa ajung sa ajung acolo la o distanta de exact 7 ani . De data asta am vizitat cat de cat manastirea . In biserica nu am intarzaiat prea mult pentru ca se pare ca biserica e numai pentru oameni nu si pentru catei :) . 
Se ştie că pe vremea lui Mircea cel Bătrân existau mai multe mănăstiri “despre care nu ştim când şi de cine au fost întemeiate", printre ele numărându-se şi Mănăstirea Dealu. Dar lăcaşul iniţial nu a rezistat prea mult astfel că, la sfârşitul aceluiaşi secol, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a hotărât ridicarea unui ansamblu mănăstiresc din temelie, pe locul celui existent, din diverse motive: “fie că acest sfânt locaş se năruise în timpul îndelungatei sale existenţe, fie că Voievodul voia să facă lângă capitală un «edificiu» care să întreacă pe cele existente atunci în «splendoare», fie, în sfârşit, că – după spusa tradiţiei – voia să ridice peste «oasele scumpe ale moşilor săi» o biserică măreaţă."
Astfel că, la 26 august 1499, domnitorul începu a zidi mai întâi clădirile din jurul mănăstirii, în principal clopotniţa, abia apoi urmând a se ocupa şi de biserică. Toate acestea se cunosc dintr-o inscripţie a vechii clopotniţe, aflată sub stema lui Radu cel Mare: “Cu mila lui Dumnezeu, Io Radul Voevod, fiul lui Vlad Voievod, Domn a toată ţara Ungrovlahiei, începu acest turn [clopotniţă] al sfântului părintelui nostru Nicolae făcătorul de minuni în anul 7007 [1499] luna august 26 zile." Sursa aici
 Doar un lucru vreau sa mai remarc . La Dealu au fost facute primele tiparituri romanesti. 
 Ma opresc aici cu detaliile scrise si trec la fotografii.
Ramasesem la intrarea in manastire . Ne-am facut o cruce si am intrat  prin turnul lui Bibescu.











Prin bunavointa unei maicute am reusit sa fac cateva fotografii si in interiorul bisericii .




Am plecat apoi parasind manastirea  prin turnul lui Bibescu prin care am si intrat . 


Doua statui ale lui Mihai Viteazul   de paza...una in afara manastirii si una in interior 

3 comentarii:

  1. Sunt multe locuri unde nici eu nu am ajuns,multi ani.Aici am fost de multe ori,pentru ca unde sa duci in excursie rudele sau cunostintele din alte parti care vin in vizita? La Manastirea Dealu.Este aproape,priveliste frumoasa,istorie din plin,chiar daca nu sunt o mare bisericoasa.Seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este un loc cu multa istorie ,iar peisajul de toamna e fantastic.
    O zi buna !

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu n-am ajuns pe aici.. Dar ce bine că putem "călătorii" prin intermediul imaginilor surprinse de obiectivul aparatului foto!! O seară bună!

    RăspundețiȘtergere

Thank you so much for stopping by. I love my followers and visitors. Your comments make me happy! :)